Certificatul energetic

Certificatul energetic este un document ce cuprinde informații referitoare la eficiența unei clădiri din punct de vedere energetic, mai exact face referire la cantitatea de energie consumată pentru a încălzi, ilumina și produce apă caldă menajeră într-un imobil.

Când ai nevoie de un certificat energetic?

Când doriți să vindeți, cumpărați, închiriați sau chiar recepționați o locuința, precum și să consolidați sau să reparați o construcție deja existentă, pe lângă documentele deja cunoscute aveți nevoie și de certificatul energetic.

Ultimele noutăți

Compare listings

Comparaţie

Înainte să fi lucrat în sectorul imobiliar, membrii echipei noastre au activat și în alte domenii. Experiența dobândită în anteprenoriat, în domeniul serviciilor sau în vânzări și marketing se adaugă competențelor imobiliare și ne întărește convingerea că putem contribui la creșterea gradului de profesionalism în domeniu. Toți suntem pasionați de domeniul imobiliar fără excepție, fără îndoială ! Acest lucru ne-a adus împreună, dar ceea ce ne unește este dorința comună de a face lucrurile altfel, de a arată că interesul clienților primează și de a schimbă percepția asupra pieței de servicii imobiliare .   

Pasiunea noastră face ca serviciile noastre să se bazeze pe valori concrete, pe corectitudine și profesionalism, respect și seriozitate față de client, pentru care ne dorim în primul rând să fim un partener de încredere, un consilier avizat, un prieten.

Fiecare client este unic! Noi încercăm să găsim întotdeauna soluții, pentru că știm: ”un client mulțumit este cea mai bună promovare pentru noi” !